sus prin crangul adormit,
a trecut in taina mare,
de cu noapte,risipind
siruri de margaritare
din panere de argint,
stol balai
de ingerasi
cu alai
de toporas.
primavara,cui le dai?
primavara, cui le lasi?
se-nalta abur moale din gradina.
pe jos,pornesc furnicile la drum.
acoperisuri vestede-n lumina
intind pre cer ogeacuri fara fum.
pe langa garduri s-azvantat pamintul
si ies gandacii-domnului pe zid.
ferestre amortite se deschid
sa intre-n casa soarele si vantul.
de prin balcoane
si coridoare
albe tulpane
falfaie-n soare.
ies gospodinele
iuti ca albinele,
parulle flutura,
toate dau zor.
unele matura,
altele scutura
colbul di patura
si din covor.
un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
si-a rasfirat crengutele ca spinii
de frica sa nu-i cada la picioare,
din crestet,valul subtirel de floare.
ca s-a trezitasa de dimineata
cu ramuri albe-si se poate spune
ca-i pentru-nataia oara in viata
cand i se-ntampla-asemenea minune.
un nor sihastru
si-aduna-n poala
argintul tot.
cerul e-albastru
ca o petala
de miozot.
soare crud in liliac,
zbor subtire de gandac,
glasuri mici
de randunici,
viorele si urzici...
primavara,din ce rai
nevisat de pamanteni
vii cu mandrul tau alai
peste cranguri si poieni?
pogorata pe pamant
in matasuri lungi de vant,
las in urma, pe campii,
galbeni vii
de papadii,
balti albastre si-nosorite
de omat topit abia,
si pe dealuri mucezite
araturi de catifea.
si pornesti departe-sus
dupa iarnace s-a dus,
dupa trena-i de ninosori
asternuta pe colini...
drumuri nalte de cocori,
calauzii cei straini,
iti indreapta an cu an
pasul tainic si de ninut
spre tinutul diafan
al campiilor de-argint.
iar acolo te opresti
si doar pasul tau usor,
in omat stralucitor,
lasa urme viorii
de conduri imparatesti
peste albele stihii...
primavara,unde esti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu